Hărţi şi informaţii despre Drumul Taberei

25 Februarie 2008

Au mai scris despre noi săptămâna asta

Filed under: Comunicări — Ionuţ @ 18:08

Cristian Banu pe politichii.ro.

Internetics.ro aici.

Iar pe MyKinda.com ediţia de limbă română a apărut un reportaj-interviu care, părere personală, e cam exagerat ca introducere, dar întrebările au fost OK, prin urmare le voi cita doar pe acestea:

Cum ti-a venit ideea asta?

Am observat ca oamenii se jeneaza sa vorbeasca in general pe Internet despre locurile in care traiesc. Eu scriam mai demult pe blogul personal despre diverse intamplari din Drumul Taberei, dar erau amestecate cu alte discutii, nu era nimic exclusivist.

Apoi am incercat sa vad cati dintre vecinii mei de cartier au o prezenta constanta in scrierile de pe Internet, dar cautarile mele au avut rezultate foarte slabe, oamenii dedicandu-si articolele unor alte subiecte. Si mi-a parut rau, pentru ca o zona metropolitana atat de densa si de intinsa merita mentionata in cronici care sa dainuie peste ani, iar cei interesati sa poata beneficia de informatiile adunate de altii.

Am incercat platforma WordPress pentru prima oara (de aceea site-ul nu are inca o infatisare grafica atractiva) si eu zic ca am reusit sa incep destul de bine.

Mai stii proiecte similare?

Doar pe-al lui Rich O’Malley de la New York Daily News, care scrie exclusiv despre zona Astoria.

In Romania mai exista bloguri / site-uri dedicate unor orase sau comune, dar nici unul (in afara de Mihai Palade si Piata Ghencea) nu este dedicat exclusiv unor arii metropolitane (cartier / zona / sector).

Ce tehnologie folosesti pentru cartografiere?

Folosesc harti scanate si capturi de pe site-urile web.

Pentru editarea unor noi harti pentru proiectul de cartografiere a imobilelor din cartier folosesc capturi Google Earth editate in Paint.NET. Desi folosesc acest program de mult timp, pana acum nu am stiut cum pot folosi layerele pentru editari complexe ale imaginilor. Sper ca o data cu acumularea experientei in lucru rezultatele sa fie tot mai bune.

Vrei sa dezvolti acest proiect intr-o afacere?

In momentul de fata nu stiu cat succes ar avea o afacere dezvoltata pe aceasta idee.

Nu voi posta reclame platite, cum fac altii, pentru ca doresc ca site-ul sa fie unul pur informativ, deschis pentru toti, si nu unul propriu si incarcat cu grafica inutila.

Insa ma bate deseori gandul sa infiintez o organizatie non-profit si neguvernamentala, asemanatoare cu Times Square Alliance din New York, care sa militeze pentru reabilitarea si dezvoltarea cartierului. Sa fie un mediator intre cetateni si autoritatile locale si sa infiinteze puncte de informare nu doar pentru cei care se afla in tranzit prin cartier, ci si pentru locuitorii interesati de diverse informatii publice (adrese, programe de lucru, rute, informatii din trafic, etc). O asemenea initiativa cere insa fonduri substantiale, timp liber si multa munca de lamurire si convingere privind necesitatea sa.

Ce reactii ai avut pina acum la acest proiect, in afara de comentariile de pe blog?

Unele persoane au postat link-uri pe paginile lor, apreciind initiativa si laudand-o sau exprimandu-si speranta ca proiectul nu va muri in fasa.

De asemenea am multe vizite venite de pe paginile acestor persoane sau prin cautarea cu Google a unor termeni ce se regasesc in articolele prezentate de mine.

Multa lume descarca imaginile si hartile afisate, ceea ce dovedeste ca acest tip de materiale informative sunt bine primite de publicul cititor.

Pe partea de colaborare am avut o co-participare slaba, doar corectii informative. Dl. Dorin Sima mi-a pus la dispozitie o harta care se pare ca n-o mai aveam: harta cartierului Drumul Taberei chiar inainte de construirea sa la sfarsitul anilor ‘60.

Insa colaborarile se opresc aici, mai ales ca site-ul nu a beneficiat de publicitate, iar multa lume nu stie de existenta sa.

Cum de ai timp sa faci toate astea?

Fac acest lucru ca activitate extraprofesionala. Prin urmare, timpul liber e limitat. Am insa noroc de o prietena intelegatoare, care ma sustine si ma ajuta pe cat posibil.

4 comentarii

  1. co-participarea probabil o sa fie slaba totdeauna (sau cel putin multa vreme de acum incolo), dar asta nu inseamna ca o sa fie inexistenta.

    eu am vrut sa ma ofer voluntar pentru pozat blocuri, dar incerc sa ma abtin din initiative pe care nu stiu daca pot sa le duc la capat… in orice caz, cred ca ar fi de ajutor un fel de ‘ghid’ de cartografiere a blocurilor. vine primavara, se termina examenele, aparat foto am…

    Comentariu de Jen — 25 Februarie 2008 @ 18:25

  2. Pe chestia cu cartografierea am început să împart imaginile de pe Earth în mai multe bucăţi. Prin urmare când se termină de verificat o bucată, o imagine, un cvartal de 10-20 de blocuri, şi câteva străzi, se trece la alta.

    În orice caz, da, este o idee bună să standardizăm cumva activitatea asta.

    Ajutorul, am mai spus-o, este binevenit şi mulţumesc anticipat oricui se oferă. De unul singur va mai dura până se vor publica nişte chestii.

    Comentariu de Ionuţ — 25 Februarie 2008 @ 18:36

  3. presupun ca trebuie intai o harta detaliata a bucatilor respective, nu? si un pix, un aparat foto… si o gramada de timp. eu as putea sa fac zona mea – bd. timisoara/orizont – ca tot vroiam sa ies la o plimbare pe role. si mai stiu binisor si zona de la bucla pana la camp/brancusi.

    aveam o harta veche mai demult, pe care erau trecute corect – cel putin aparent – numerele de strada, dar nu cred ca mai pot s-o gasesc:/

    Comentariu de Jen — 27 Februarie 2008 @ 14:36

  4. Pot furniza imaginea scanată a hărţii AGC-Busman 2008 (aia galbenă, cu clădiri). Chiar dacă e cea mai nouă ediţie nu e chiar completă, ci necesită rectificări, dar oricum e cea mai bună hartă a Bucureştiului.

    Mă feresc s-o pun pe site, să nu-mi sară-n cap ăştia de la editură (chit că le-am făcut şi le fac reclamă în felul ăsta). Deşi mă gândesc acum să le trimit un mail în seara asta. Până atunci îmi puteţi cere copii după hartă (doar Drumul Taberei) la adresa de mail din secţiunea „Detalii de contact”.

    Cât priveşte rolele, cred că o trimit pe Adina cu tine, că demult mă bate la cap când mai ieşim cu rolele.😀

    Comentariu de Ionuţ — 27 Februarie 2008 @ 17:29


RSS feed for comments on this post.

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: