Hărţi şi informaţii despre Drumul Taberei

17 Martie 2008

Hărţi Drumul Taberei – realizare, necesităţi, viitor, consideraţii

Filed under: Comunicări,Hărţi şi imagini aeriene — Ionuţ @ 0:18

(Întâi puţină teorie şi apoi explicaţii practice…)

Au trecut 2 săptămâni de când am afişat primele 2 hărţi mai detaliate cu clădirile din Drumul Taberei. În timpul scurs de atunci am studiat felul în care acestea sunt primite de cititori, precum şi după ce termeni au căutat diverse persoane pe internet şi au ajuns aici.

Pot să vă spun că în 2 săptămâni am avut, conform statisticilor WP, peste 100 de vizualizări pentru fiecare hartă în parte, inclusiv după cele scanate (de la AGC) sau cele vechi (ediţiile din 1911 şi 1962). Multe persoane au căutat să afle detalii despre rutele de transport, obiective civile şi industriale din Drumul Taberei (şcoli, biserici, policlinici, magazine, depozite de mobilă, etc), dar şi despre obiective militare sau terenuri aflate în proprietatea armatei şi care vor trece cândva (sperăm cât mai curând) în circuitul civil ca imobile de locuit sau spaţii de recreere.

Departe de a încerca să reinventăm roata, vizualizarea acestor statistici ne oferă o imagine destul de clară asupra a ceea ce oamenii s-ar aştepta să găsească într-un plan zonal municipal. Obiectivul ar fi crearea unui plan cât mai detaliat, ce va cuprinde nu doar străzi şi clădiri, ci şi informaţii despre drumuri închise, sensuri unice, obiective publice de stat şi private, parcări, parcuri, locuri de joacă, staţii de transport în comun, scurtături în trafic, alte informaţii de interes general. Un fel de hartă a hărţilor, de mama tuturor hărţilor. Un produs superior celor aflate acum în comerţ.

Modul de realizare abordat pentru planurile cartierului permite dezvoltarea acestor hărţi şi popularea lor cu informaţiile necesare. De acest proiect deocamdată mă ocup numai eu, neavând cunoştinţă ca altcineva să fi încercat un asemenea proiect ce depăşeşte barierele unei hărţi obişnuite. Data de finalizare a planului cartierului Drumul Taberei va fi în aceste condiţii undeva în a doua jumătate a anului 2009, posibil 2010. Până atunci vor fi afişate variante intermediare ale planurilor, cu detalii la nivel de număr de stradă, număr bloc şi scară. Adică exact ceea ce aţi putut vedea în primele 2 hărţi afişate în 3 martie a.c. Desigur că într-un final vor fi publicate gratuit pentru public şi dezvoltatori variantele finale ale planurilor cartierului Drumul Taberei, variantă ce va putea fi ulterior mai uşor modificată pe măsură ce apar schimbări.

Un alt impediment ce l-am descoperit zilele trecute este legat de printarea hărţilor publicate. Fiecare secţiune a planului general poate fi tipărită în condiţii excelente pe hârtie format A4 şi apoi lipită de alte secţiuni pentru a forma o hartă de dimensiuni mari, utilă nu doar utilizatorilor particulari, dar chiar şi firmelor. Cu o singură condiţie însă: hărţile ce le voi publica să fie la aceeaşi scară. Şi aici ajungem la impedimentul amintit: primele 2 hărţi au avut o diferenţă de circa 10 metri altitudine, ceea ce a dus la diferenţe de plan (străzi care nu se continuau de la una la alta). De aceea viitoarele hărţi vor respecta aceeaşi scară, iar cele 2 hărţi deja publicate vor fi refăcute la o dată ulterioră pentru a respecta designul unitar.

Înţeleg că această stare de fapt poate trezi o anumită nervozitate în rândurile anumitor oameni, dar trebuie să înţelegeţi că un asemenea proiect gratuit, deschis pentru oricine, şi realizat de un singur om ia timp şi necesită documentare nu doar asupra terenului, ci şi asupra posibilităţilor tehnice de a-l duce la îndeplinire. De exemplu astăzi am căutat care este convenţia stabilită pentru culorile utilizate în hărţile urbane (şi tot nu m-am lămurit pe deplin).

IMPORTANT: Pentru cei interesaţi de dezvoltarea proiectului, voi pune la un moment dat la dispoziţie fişierele pe care se lucrează şi care vor putea fi manipulate după bunul plac.

(Gata cu vorba, iată cum se face)

Pentru realizarea planurilor urmez câţiva paşi simpli, dar migăloşi. Iată în continuare pe scurt, pentru cei interesaţi, care sunt aceştia.

  1. Pentru imaginea de ansamblu a clădirilor se pleacă de la o captură de ecran din Google Earth. Altitudinea ce se va folosi va fi de 500 metri, suficientă pentru majoritatea obiectelor şi informaţiilor prezentate. Se fac mai multe capturi de ecran, încercându-se ca fiecare să cuprindă câte o zonă cât mai completă (cvartal). Se salvează fiecare imagine ca fişier .jpg (încă nu am ales un nume reprezentativ pentru ele, ci doar 1.jpg, 2.jpg, etc).
  2. Se deschide imaginea salvată într-un program de editare multi-strat. Eu folosesc Paint.Net, disponibil gratuit pe internet. Înainte de începerea lucrului se salvează fişierul în formatul proprietar al programului (în cazul meu .pdn).
  3. Se adaugă un strat (layer) cu fundalul ce va înlocui imaginea de pe Google Earth. Se redenumeşte acesta „fundal” şi se colorează într-o culoare deschisă (galben pal sau verde pal).
  4. Se adaugă încă un strat cu clădirile de locuit. Se  colorează fiecare imobil în orange şi se redenumeşte stratul în „clădiri locuit”.
  5. Se adaugă un strat cu străzile. Dacă există diverse ranguri de străzi (bulevarde mari, străzi secundare, etc) se colorează separat, pe straturi diferite. Hărţile publicate până acum au avut arterele colorate cu alb, dar probabil planurile viitoare vor avea străzile mici colorate în alb, şi cele mari în galben intens, cum apar pe unele hărţi comercializate. Se redenumeşte fiecare strat în conformitate cu ceea ce reprezintă.
  6. Se adaugă câte un strat pentru fiecare nume de arteră pentru a putea fi rotit şi poziţionat de-a lungul străzii. Dacă se foloseşte un program ce permite manipularea şi morfozarea individuală a obiectelor (rotiri, curbări, etc), se poate folosi un singur strat pentru aceasta (în Paint.Net nu se poate roti scrisul sau obiectele, doar stratul cu totul). Se foloseşte la scriere fontul Times New Roman, accentuat. Mărimea utilizată până acum a fost de 20 pentru arterele mari şi de 14 pentru cele de rang inferior.
  7. Se adaugă straturi suplimentare pentru diverse obiective şi terenuri specifice, precum şi pentru notaţiile asupra acestora. Se folosesc culori separate pentru fiecare, pentru cladiri industriale folosindu-se mov, pentru parcuri verde, pentru ape şi lacuri albastru, şi aşa mai departe. Se redenumesc fiecare pentru o recunoaştere facilă.
  8. După ce se adaugă toate informaţiile necesare pe diverse straturi diferite (un plan final poate avea peste 25 de straturi şi peste 6MB dimensiune a fişierului), se aşează în ordine, astfel încât informaţiile să nu fie blocate de altele. De exemplu numele străzilor să fie deasupra acestora.
  9. Se deselectează stratul origial, cel cu imaginea Google Earth (deşi acest lucru se poate face imediat după ce s-au conturat clădirile, terenurile şi străzile).
  10. Se salvează proiectul ca imagine .jpg sau document .pdf pentru publicare online. Dimensiunea acestuia va scădea la de la 5-10MB la câteva sute de kB.

That’s all, folks! Deocamdată se lucrează, printre picături, la altă bucată de hartă.

Dacă aveţi sugestii, critici sau comentarii, trimiteţi-mi-le pe e-mail sau plasaţi-le aici.

S-auzim de bine!

I.

7 comentarii

  1. salut din nou.
    am instalat paint.net 3.22 si google earth free

    am butonat nitel cu paint.net, e destul de slabutz fata de photoshop.
    intradevar, cand rotesti un text se roteste tot layeru

    solutie: selectezi textu (butonu `rectangle select, sau shorcut tasta S)
    si apoi tii apasat click dreapta si rotesti.
    se roteste doar zona selectata = textu.

    interesant google earth a actualizat harta , pare recenta, totusi , strazile nu se prea vad din cauza copacilor alora inverziti.

    pe curand.

    Comentariu de janett — 2 Aprilie 2008 @ 16:21

  2. Genial! Uite că nu mă gândisem la rotirea selecţiei deşi, culmea, încercasem asta deja în Serif Photoplus. Dovadă că uneori o părere din afara problemei e mai bună decât a celor ce lucrează deja la ea. Sărut mâna pt soluţie!

    Întradevăr Paint.Net e mai slab decât Photoshop, dar are destule unelte eficiente. Ţinând cont şi că e gratuit, iar echipa de programatori lansează aproape lunar update-uri şi suplimente, mi se pare o opţiune bună.

    Actualele imagini de pe Google Earth sunt din vara lui 2007.

    Comentariu de Ionuţ — 3 Aprilie 2008 @ 13:07

  3. mam apucat sa fac o harta mare (toate printscreenurile din dr taberei lipite) din google earth. am vazut ca abordarea ta este sa iei fiecare print screen in parte si sa colorezi peste.

    cum reusesti sa te stabilizezi la 500m altitudine si nu la 503 ?

    as dori niste date de contact . apropo, unde stai , cumva in brancusi ?

    daca mai ai diverse probleme cu grafica , neam putea gandi impreuna.

    Comentariu de janett — 3 Aprilie 2008 @ 16:36

  4. si inca ceva, vrei sa schimbi designu/ tema la blog ? mie numi place😀

    Comentariu de janett — 3 Aprilie 2008 @ 16:37

  5. Da, Paint.Net are şi limitări. De exemplu, am încercat azi să rotesc selecţia textului, cum mi-ai zis, dar nu am reuşit. Acum e la versiunea 3.30, dar deja se anunţă update. Mă gândesc să le scriu, propunându-le funcţii noi.

    Harta mare mă gândeam şi eu s-o fac, dar după ce terminam cu părţile mici. Am mai multe planuri în cap, dar am zis să o iau încetişor. Deocamdată duminică am trasat un fundal de 10.000×7.500 pixeli, pe care vor veni capturile. Eu zic că e suficient să poată fi tipărită şi la plotter pt hărţi mari, de perete. Să vedem…

    Zilele astea am lucrat la semnele utilitare (etichetele tip pictograme) care vor veni pe hărţi: treceri de pietoni, semafoare, unităţi publice, traversări prin ganguri, staţii transport, etc.

    Şi m-am mai împotmolit în ceva: culorile şi nuanţele folosite. M-am speriat că trebuie să mă limitez la „true colours”, dar calculatoarele şi browserele de acum pot să redea mult mai multe nuanţe. Iar clădirile vor fi departajate pe culori, mai ales cele rezidenţiale vor avea 2 nuanţe: mai deschise clădirile mici, mai închise cele mari.

    Pe noul tip de hartă vor fi redate şi aleile pietonale. Deocamdată îmi dă de furcă standardizarea culorilor.

    La 500 te stabilizezi nu din scroll (te fură), ci trăgând fin de cursorul de zoom.

    La o căutare evazivă nu am găsit altă temă care să-mi convină. Poţi propune una, am mai spus asta în primele articole parcă.

    Date de contact: drumultaberei@yahoo.com

    Nu stau în Brâncuşi, ci alături, pe Valea Oltului 20 (capăt troleibuz).

    Dacă te interesează, văd că WordPress permite setarea unor utilizatori drept colaboratori. O să mă uit cum se face asta, astfel încât cine e interesat să scrie articole aici în care să-şi prezinte munca sau alte informaţii din cartier care mie îmi scapă, să poată să o facă.

    Comentariu de Ionuţ — 3 Aprilie 2008 @ 18:33

  6. check your mail.
    tiam trimis o harta.

    Comentariu de janett — 4 Aprilie 2008 @ 12:37

  7. Văzut. Săru’ mâna! Mie nu-mi mergea pt că nu apăsam şi butonul de mişcare a selecţiei. M-am dumirit aseară, iar filmuleţul tău mi-a confirmat unde greşisem.

    Poza scanată ce mi-ai trimis-o îmi aminteşte de „Ghidul Străzilor” din anii ’80, cel îngust şi cu copertă cartonată maro. Din păcate nu cred că mai am nici un exemplar.

    Comentariu de Ionuţ — 4 Aprilie 2008 @ 16:51


RSS feed for comments on this post.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: