Hărţi şi informaţii despre Drumul Taberei

5 Ianuarie 2009

Instrucţiuni accesare cameră web Parc Drumul Taberei 38

Filed under: Informaţii de uz general — Ionuţ @ 10:36

După cum unii dintre voi aţi aflat, zona dintre Drumul Taberei 34 şi biserica de dinainte de Piaţa Drumul Taberei (Moghioroş) a fost modernizată şi transformată în Parcul Drumul Taberei 38. Inedită este monitorizarea video cu transmitere live pe internet, monitorizare care observ că a interesat pe mulţi. Deoarece modalitatea de accesare a camerelor web este puţin mai complicată, voi detalia mai jos procedura aşa cum este ea descrisă şi cum am făcut şi eu.

În primul rând accesaţi cu orice browser pagina web http://38.hvt.ro şi descărcaţi programul 38.exe (cam neinspirat nume pt un codec sau ce o fi). Instalaţi programul descărcat şi reţineţi că este posibil să nu fiţi anunţat de finalizarea instalării.

Redeschideţi în Internet Explorer pagina http://38.hvt.ro şi faceţi clic pe Login. În căsuţa de dialog ce se va deschide completaţi câmpurile cu nume de utilizator „user” şi parola „ps6” (fără ghilimele).

Deasupra zonei de filmare veţi vedea nişte numere, de la 1 la 4. Acestea sunt cele 4 camere video disponibile. Prima este de la cabina paznicului, a 2-a supraveghează zona fântânii şi trotuarul de la stradă, a 3-a spaţiul de joacă pentru copii şi puţin din zona fântânii şi trotuarul de la stradă, iar a 4-a cel destinat câinilor. Prin clic-dreapta şi accesarea opţiunilor de deasupra ferestrei de monitorizare aveţi acces la câteva opţiuni. Reţineţi că nu aveţi drept de administrare a unora dintre acestea, dar puteţi de exemplu împărţi fereastra de vizualizare în 4 zone pentru supraveghere simultană (clic-dreapta sau video – multi-video preview).

Pentru probleme tehnice sau alte comentarii există un blog dedicat la adresa http://38hvt.wordpress.com.

camere-parc-drumul-taberei-381

Reclame

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.